Feeds:
Articole
Comentarii

Nu mă mai vreau

Doar un impuls şi totul s-a creat. Nici până la capăt nu am reuşit să ducem ceva. Mai contează? Dacă relaţiile se schimbă şi interesul e acordat pe un alt segment, în urma altor întâmplări, sigur că uităm de noi, de ceilalţi şi totul cade aşa… în paragină.

“Doar o vorbă să-ţi mai spun..” şi anume faptul că şi într-o mică măsură de relaţionare cu alţii, tot se prinde ceva. Hai să lăsăm baltă tot şi să uităm de toate şi atunci totul va fi bine şi frumos şi ne merge bine. Aşa e? În fine, astea cu cine n-ai să le dicuţi? Nu mă vreau. Nu mai vrem de fapt, să continuăm o muncă depusă. Un efort în minus înseamnă timp câştigat. Cine spune că trebuie neapărat să fii aici cu “Sticlă şi colorată”, toată ziua? Puţin timp să acorzi, poate doar delectării tale de fost-viitor jurnalist, amator sau un oarecare om care vrea să îşi exprime o părere ocazională.

Un rost şi un post! De n-avea rost să mai salvez ceva, dacă să zicem eram foarte.. împotrivă, atunci nu mai ziceam nimic şi totul mergea în gol. Acum, merge în bine? Da, continuă să se îndrepte, cel puţin acest blog, către noi căi de comunicare cu restul. O promovare, ceva şi uite cum intră lumea să afle totul şi despre toate, în afara informaţiilor neinteresante.

Cine ştie, poate mă hotărăsc să preiau eu toată această muncă. Fostă muncă în “echipă”. Bine a zis cine a zis, când a zis ce-a zis.

Numai bine şi vedem reacţii vitoare cât de curând. Până atunci, vă invit călduros la : Jumară Blog- un articol împreună.

Fashion exclusivist

Toamna iarna 2007- 2008 aduce la un spectacol exploziv de culoare, stil si eleganta. Modele inspirate din picturi, cu detalii exclusiviste sunt noile tendinte in domeniu. Colectiile extravagante houte-couture au adus o intoarcere in timp, un plus de sarm si bineinteles detalii frapanate. Este pe val talia de viespe accentuata de curele negre asorate la bluze galbene. Acest ton de culoare a fost imbinat perfect cu gri, negru, subliniindu-se astfel contrastul. Sa nu uitam ca piesa de rezistenta in prêt- a – porter au marcat- o silueta feminina, fluida, care a imbinat usor un stil office cu unul casual. Continuă să citeşti »

Departe de a fi un documentar clasic, “The Secret” dezvaluie calea spre o viata implinita. Asemanatoare legii gravitatiei, legea atractiei este una dintre cele mai puternice si vizeaza orice persoana, indiferent de varsta, sex,rasa. Universul actioneaza dupa formula “dorinta ta, comanda mea” si prin urmare gandurile noastre influenteaza actiunile ulterioare. Continuă să citeşti »

Bine ati venit pe Ziarul Blog

Bun venit pentru primul post, in cadrul Ziarul Blog. In urmatoarele ore/zile, cat de repede posibil incepe activitatea noastra. Te asteptam zi de zi, ca sa aflii informatii din domeniile care-ti sunt favorite si sa discuti cu oameni importanti, din lumea muzicii, a televiziunii si a modei.